O rugă singură-mi rămâne

Seară. Năucită de căldura de peste zi, deschid fereastra şi simt nevoia să-mi beau ceaiul călduţ pe melodia Tatianei Stepa, Singurătate. Încerc acelaşi lucru precum regretata interpretă: nevoia să iau cina, din când în când, cu Dumnezeu!
Şi, Doamne, ce mai corală! Instinctul de perpetuare şi conservare declanşează la fiecare sfârşit de iulie erosul greierilor în căutare de parteneri. Şi într-un asemenea ambient nu pot decât să scriu. Îmi propusesem demult subiectul acesta, dar, marcată de evenimentele din ultima perioadă m-am hotărât brusc.
De asta vreau să vorbesc acum. De condiţia omului, femeie sau bărbat, atunci când ajunge să facă un cuplu, atunci când simte că e vasalul iubirii, trădării, minciunii şi urii. Ura, o suferinţă la fel de grea ca atunci când iubeşti pe cineva. Suferim din iubire şi din ură.
Noi, femeile, oricât am fi de conservatoare şi liniştite, tot avem momente în care ne dorim un pic de spirit rebel şi de aventură. Şi nu cred că există femeie care să nu fi fost puţin frivolă, gândindu-se la plăcerile uşor neserioase şi prea puţin la păcat.
Cât de frumoasă poate fi o femeie cu mireasma ei, când în nopţile cu lună, în ochii ei goi licăresc dorinţe ascunse şi tăceri piezişe, numai un bărbat poate să spună şi să simtă. Cât de frumos poate fi un bărbat care-ţi inspiră sentimentul de libertate având grijă mereu ca fiecare zi să nu fie una monotonă, când ştie să te impresioneze, dar şi să te împace când eşti tristă, numai o femeie poate să-ţi confirme.
Şi dacă nu putem unii fără alţii, Dumnezeule Doamne, ce ne face să ne provocăm atâta suferinţă?
Mereu am avut grijă cu sentimentele mele. Nu m-am îndrăgostit prea tare nici de viaţă, nici de vreun bărbat, ca să mă pot despărţi şi de una şi de alta atunci când se va termina stagiatura şi se va trage cortina. Pentru că, până la urmă, viaţa asta e un spectacol pe care îl jucăm în mai multe acte cu sau fără spectatori, cu sau fără aplauze. Suntem ce ne oferă viaţa, mereu în aşteptarea unei ocazii. M-am ferit să intru în jocul seducţiei. Am reflectat înainte să-mi ascult instinctul, pentru că reflecţia înseamnă să fii responsabil de faptele tale.
Am fost destul de ascultătoare, dar nici nu am putut să mă desprind continuu de jocul acesta. Recunosc. Măcar şi din curiozitate.
Odată, un prieten îmi spunea: Ascultă! Când o femeie devine rostul vieţii lui, bărbatul este pierdut!
Câtă dreptate avea prietenul meu când se temea că se va rătăci dacă o femeie ar deveni rostul vieţii lui.
Doamne îţi mulţumesc că mi-ai dat putere să înţeleg viaţa în atâtea sensuri, şi că pe măsură ce anii-mi trec fiecare zi are o noimă.
Aproape e dimineaţă. M-am hrănit cu pacea unei nopţi târzii. Niciodată nu am fost singură şi tristă. Miracolul iubirii s-a produs demult. Poate nu ştiam. Acum conştientizez.  Îţi mulţumesc suflete că ai ştiut: să iubeşti şi să urăşti, să minţi şi să spui adevărul, să trădezi şi să-ţi ceri iertare, să fii frumos şi urât în acelaşi timp.  Sufletul acesta fragil se întreabă tot mai des: cine-l va iubi până la capăt, cine-l va urma până la sfârşit?
Cred că ştiu. Aud un foşnet pe care îl iau drept răspuns la frământarea mea. Perechea de porumbei, care în superficialitatea ei s-a gandit să procreeze la geamul meu, gângure.
În noi totul e prea sărac şi pustiu. De aceea strig! Oameni nu ucideţi iubirea şi nu vă grăbiţi să călcaţi acolo, unde, şi îngerii se tem!  Au rămas atâtea lucruri pe lumea asta de iubit, încât, ar fi o tragedie să credeţi că vă ajunge, pentru o viaţă, doar iubirea pentru un bărbat sau pentru o femeie!
Dacă ne vom revedea într-o altă viaţă, mai am o singură rugă.  Să nu-mi spuneţi că nu am fost puternică. Nimic din ce ar fi trebuit să fiu n-am fost, dar puternică, da. Mi-am acceptat destinul, pentru că nu l-am putut stăpâni!

Privirea din umbră

Cu vreo trei săptămâni în urmă, într-o seară pe care voiam s-o închei plăcut, am ales să mă uit la un film. Şi tot butonând m-am oprit pe un canal TV, unde frumoasa şi talentata Sandra Bullock juca în filmul Reţeaua. De fapt, revedeam acest film. Îl mai văzusem în urmă cu ceva vreme, fără să realizez cât de mult îmi invada informatica, intimitatea. Sunt extrem de îngrijorată de intruziunea acestei noi tehnologii în sfera fragilului „personal”.
Nu ştiu nici acum dacă trebuie sau nu să mulţumesc Divinităţii pentru vremurile acestea, dar ştiu cu certitudine că am visat de multe ori că m-am teleportat în locuri de vis, ori în braţele vreunui bărbat de care mă simţiam atrasă, sau într-un magazin de lux unde făceam cumpărături, sau în trecute vremuri cu domniţe sosite în caleşti albe la câte o serată luxoasă, organizată de un conte misterios.
Vise. Acum închid ochii şi mă îngrozesc. Nimic din ce visam odată nu poate rămâne fără ecou. Doar ce deschizi calculatorul şi în câteva minute poţi să ajungi în locaţii de vis, cu GPS-ul, cu avionul, cu iahtul. Faci vreo 2 ore plajă, o baie bună şi apoi un shoping în cele mai luxoase magazine. Nimic nu te poate opri să vizitezi cele mai faimoase galerii de artă din muzeele lumii. Te întorci şi te poţi transpune imediat în rolul de soţie, fiică, mamă, iubită, profesionistă. Găseşti tot ce vrei, iar dorinţele sunt ordine pentru calculatorul tău, gata să fie îndeplinite. Virtual.
Un singur lucru trebuie să-l faci. Să-l deschizi zilnic. Dincolo de monitor vei găsi mereu pe cineva care să-ţi transforme visele în realitate. Şi dacă ai inspiraţia să te loghezi pe cât mai multe site-uri, sigur nu vei rămâne anonim. Cei care le administrează ştiu exact la ce oră ai intrat, cât ai rămas, IP-ul calculatorului, localizarea geografică, cu cine interacţionezi, ce site-uri vizitezi zilnic.
Dar, Doamne, cine sunt eu? Şi ce dacă îmi ştiu adresa, numărul de telefon, când am făcut ultima dată amor, dimensiunile şi tatuajul din locul acela intim pe care îl văzuse doar iubitul meu? Şi ce dacă mi-au furat identitatea? Astăzi am găsit sub numele meu poza unei mulatre şi chiar arăta foarte bine. Acum am şi explicaţia. Nu numai că ştiu tot despre mine, dar mi-au pătruns şi în minte. Numai aşa se explică de unde bănuiala despre atracţia mea pentru alte rase. E clar. Mi-au construit un profil de client. Sigur în cel mai scurt timp vor ştii şi ce restanţe am pe la bănci şi mă vor face de ruşine. Mă frământă o întrebare. Oare când va veni acel timp când îmi vor cunoaşte şi amprentele fără să ajung pe la poliţie?
Dar....
Sunt femeie şi arma noastră cea mai de preţ este feminitatea iar marele avantaj în faţa bărbaţilor este intuiţia. Recunosc cu mâna pe inimă că sunt demodată. Nu sunt femeia amazoană, dură, vânătoare. Îmi place să roşesc până în vârful urechilor de sfiiciune, de plăcere, să fiu delicată, simplă şi afectuoasă, să simt protecţia unui bărbat. Asta nu mă împiedică să greşesc, dar să fiu mereu tranşantă şi hotărâtă.
Cel mai mult iubesc misterul. Misterul meu de femeie care nu mă lasă să mă deschid ca o carte, care ştie să păstreze acel ceva, de care va afla doar cel, cea, care merită, prin viziunea sufletului meu. Asta mă face mai frumoasă spiritual şi mai demnă.
Mereu am spus şi voi repeta că simt că trăiesc în afara timpului.
Cum să-i explic măicuţii că primul model feminin din viaţa mea, care a fost ea, e foarte departe de reperele mele? Cum să-i explic măicuţii mele cât de dor mi-e uneori de o plimbare la braţul ei în parc, de lenevitul pe o bancă, de o rătăcire în ploaie mocănească, cât mi-e de dor să culeg frăguţe în parcuri, mure de pe dealuri, sau de o plimbare cu mocăniţa prin păduri, cât mi-e de dor să urc pe muntele mic la bisericuţa uitată de lume, dar nu de Dumnezeu. Cum?
Mare parte din timp îl petrec pe calculatorul care îmi lasă impresia că mă dezbracă, nu din priviri ca un bărbat, ci din tastatură, din monitor, din camera web, din conturile şi căsuţele poştale pe care mi le-am creat singură. Voi selecta mai atent pe viitor.
Lumea este creată dual. Alb şi negru, bine şi rău. Şi întotdeauna elementele acestea vor trebui să coexiste împreună pentru un echilibru stabil.
Ce înseamnă astăzi informatica pentru omenire? Bine sau rău? Dacă le luăm ca noţiuni ale societăţii nu putem avea bine fără existenţa răului. Dacă elimini răul dispare şi binele. Poate cineva să precizeze cu exactitate care va fi finalitatea acestui fenomen? Vom fi lipsiţi de dreptul la intimitate?
Intimitatea va rămâne extrem de sensibilă la schimbările istorice şi sociale, iar înţelesul expresiei. „Vreau să fiu lăsată în pace” va căpăta altă conotaţie. Uite aşa am ajuns eu să mă metamorfozez odată cu societatea. Adică să mă transform într-un „lucru“ neînsufleţit!
Dar, Doamne, dă-mi răbdare să recitesc, iar şi iar, cartea de căpătâi a adolescenţei mele, în care, după o trăire de 2 ani sub pământ, pe 8 niveluri, un singur om care nu reuşeşte să se acomodeze cu acea viaţă subterană, după peripeţii multe, ajunge la suprafaţă. Primul lucru pe care l-a văzut a fost un porumbel alb. Ce simboliza el? Viaţa liberă şi Pacea.
Până atunci mărturisesc că mi-este tot mai teamă să fac dragoste. Nu ştiu dacă mai am intimitate. Voi trăi cu acest stigmat, atât timp cât voi avea un calculator în dormitorul meu, neştiind dacă nu are fixată vreo „privire” în umbră ? Mă întrebam. Din instinct.
Lăsaţi-mi libertatea să mă cunosc doar eu, fără să mă izolez în faţa tehnicii, care nu ar duce la nimic bun.